PROIECT
RESTAURAREA CETATII SOROCA CU AMENAJAREA SPATIULUI AFERENT SI A CAILOR DE ACCES
in cadrul proiectului "Bijuterii medievale - Cetatile Hotin, Soroca, Suceava"
*Fotografii realizate de: SC ABRAL ART PRODUCT SRL, UNIMEDIA, Vadim Sterbate, Dinu Bubulici, BOMOND PRODUCTION
DESCRIERE
Amplasată pe cursul de mijloc al fluviului Nistru, în imediata vecinătate a unui vad istoric comercial, atractiv inclusiv pentru invadatori, Cetatea Soroca a avut ca rol fortificarea hotarele de est ale Țării Moldovei. Cetatea a fost edificata, dupa unii cercetatori, de Petru Rares (1543-1546), iar dupa altii de Stefan cel Mare catre sfarsitul secolului XV.
Concepută sub forma unui plan circular, având diametrul de cca. 30,5-30,8m, cu cinci turnuri dintre care cel de intrare rectangular ce include la bază poarta de intrare și alte patru turnuri circulare, egale, dispuse echidistant unele de altele, cetatea are multă individualitate. Ea a fost prevăzută, de la bun început, cu tunuri ca mijloace principale de apărare. În interiorul turnurilor în două nivele sunt construite platforme pentru tunuri. O parte din ele, și anume cele din turnul de intrare și din turnurile doi și cinci sunt astfel orientate, încât țin în vizor principalul subiect de apărare, vadul de trecere a Nistrului.
In vederea realizarii lucrarilor de restaurare pentru Cetatea Soroca, proiectantul a intocmit un proiect tehnic complet care a fost avizat de Ministerul Culturii si autoritatile competente. Avand in vedere bugetul relativ restrans pentru restaurarea intregii cetati, inca din faza de proiectare, lucrarile au fost despartite in doua etape de restaurare distincte si independente intre ele, urmand ca din bugetul actual sa fie finalizata etapa 1 iar etapa a 2-a sa fie realizata ulterior, in urma obtinerii unei alte surse de finantare.
Lucrarile de antrepriza au fost executate de catre antreprenor general S.C. IASICON S.A., in perioada septembrie 2013 - mai 2015 si au constat in principal din urmatoarele:
Turnul de poarta: consolidarea antiseismică a structurii zidăriei turnului poartă; demontarea planșelor de beton armat inadecvate de la etaj a turnului-poartă și restabilirea lor; restabilirea golurilor de ușă a drumului de strajă de la nivelul III; înzidirea actualului gol de ușă a paraclisului, realizat în 1976 și demontarea zidăriei ne originare din partea de jos a intrării de vest a ancadramentului gotic; conservarea și restaurarea ancadramentului gotic renascentist a vechii intrări a paraclisului din turnul poartă și reconstituirea după martori a părților lipsă sau grav deteriorate a ancadramentului în proporție de peste 50% a ancadramentului; restabilirea podelei originare din cărămidă de epocă a paraclisului turnului poartă; rostuirea pereților interior a paraclisului și ungerea lor ”la piele” cu mortar cu var; reconstituirea după analogii de epocă a ușii de intrare a paraclisului turnului poartă
Cetate: restaurarea după analogii de epocă a tuturor acoperișurilor piramidale de șindilă a turnurilor de apărare și turnului poartă; restabilirea planșelor-podină de dulapi dintre etaje a turnurilor circulare și organizarea în interior încăperilor restabilite a unor săli de expoziție muzeu; restabilirea părților lipsă a merloanelor.
Desemenea a fost amenajata piata si parcul din prejma cetatii, s-au realizat gherete pentru targul de obiecte de arta populara, grup sanitar pentru vizitatori, iluminat de punere in valoare si reparatii ale drumului de acces catre cetate.